VIDEO INTERVIU | Vocea de la fileu. Begu a cântat în corul școlii și a plătit sume uriașe vorbind la telefon. „Nu am fost niciodată copil de mingi. Când mă retrag, voi sta doi ani departe de tenis”. Cine îi trimite scrisori din China

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Sunt o fată timidă, ambițioasă și cred că alții ar trebui să spună lucruri despre mine, de regulă nu-mi recunosc calitățile”, spune Irina Begu (24 ani, 34 WTA), aproape de finalul unui interviu în care am pornit de la cursa contra cronometru pentru a fi pe teren la turneul Premier Mandatory de la Miami (24 martie – 5 aprilie) și am ajuns mai aproape de Irina cea dinafara terenului, căreia îi place prea puțin să iasă în evidență cu detalii picante, intrigi și declarații șoc. Jucătoarea care a adus un punct și jumătate în victoria României din Fed Cup, cu Spania, la Galați, se afla la finalul celei de-a treia săptămâni de recuperare și pregătire fizică, iar luni spera că va relua antrenamentul pe teren, după trei turnee ratate: Acapulco, Monterrey și Indian Wells. Între timp, a mai trecut o săptămână, recuperarea continuă alături de echipa pe patru profesioniști care o ajută începând din vara lui 2013 – Adrian Cruciat și Artemon Apostu-Efremov – antrenori de tenis, Marian Lupu – antrenor de pregătire fizică și Monica Stănescu – partea mentală. „Îmi doresc să revin la turneul de la Miami, nu știu sigur dacă voi putea. Sper”, anunță Irina.

Irina, cum te simți acum, în ce stadiu ești cu recuperarea? (n.r. – interviul a fost înregistrat la sfârșitul primei săptămâni a turneului de la Indian Wells)
Mă simt mult mai bine, săptămâna trecută am început pregătirea fizică, sper ca de luni să încep și cu tenisul. Au trecut deja trei săptămâni, doctorii mi-au spus că de luni aș putea să încep cu tenisul.

Accidentarea asta, a fost provocată într-un fel de condițiile meteo extreme de la Rio – căldură, 40 de grade Celsius – sau s-ar fi putut întâmpla la fel și dacă erau cu zece grade Celsius mai puțin?
Consider că răceala pe care am avut-o imediat după meciul cu Bouchard din Australia – am fost două săptămâni foarte răcită, am tușit foarte mult  – cred că s-a rupt ceva, acolo, în interior. După care a fost efortul pe care l-am depus în ultima perioadă, apoi condițiile de la Rio.

De la distanță, săptămâna de la Rio a părut atipică pentru un turneu care are în paralel meciuri ATP și WTA: meciurile voastre mereu dimineața, ale băieților seara. Cum ai simțit din interior, chiar așa au fost două universuri paralele?
A fost greu, pentru că, așa cum ați spus, condițiile erau foarte grele: 45 de grade Celsius, umiditate foarte mare, și, din păcate, noi jucam dimineața, chiar la prânz. Am avut meciuri, cel puțin cel din semifinală, am început la ora 13:00 – mi-a foast foarte greu, dar condițiile au fost aceleași pentru toți jucătorii și pentru toate jucătoarele. Și băieții s-au plâns, au spus că este foarte greu de jucat în astfel de condiții, dar se mai întâmplă și important este să treci peste.

„Așa a fost programul, noi a trebuit să jucăm când soarele era mai puternic.”

Este o delimitare oficială, știați dinainte că așa se va întâmpla, sau a fost mai mult o alegere făcută zilnic de organizatori?
A fost o decizie luată de organizatori, însă din câte am înțeles, băieții au avut prioritate, fiind un turneu mai mare și meciurile de pe Central trebuiau filmate. Exista un contract clar cu televiziunile, așa au impus – meicurile de fete, dimineața, apoi meciurile pentru băieți după-amiaza. Din păcate, așa a fost programul, noi a trebuit să jucăm când soarele era mai puternic.

Complexul de acolo cum l-ai descrie? Există o explicație pentru ziua cu vreo 15 ore de tenis – nu aveau terenuri suficiente?
Nu, nu, nu! Complexul era foarte mare, aveau patru terenuri pe care noi am jucat, plus încă patru sau cinci de antrenament. Terenurile erau suficiente să jucăm. Dar ei au vrut ca ultimele meciuri, începând cu sferturile de finală ale băieților – să joace totul pe Central. În ziua respectivă, când Nadal a terminat la ora 03:00 – 03:30, toți băieții au jucat câte trei seturi.


Duelul din sferturile de finală ale turneului de 500 de puncte de la Rio – Rafael Nadal – Pablo Cuevas a început la 01:14, ora locală. După puțin peste două ore de joc, Nadal a intrat în statistica tenisului cu al doilea cel-mai târziu final de meci (03:21) din istoria turneelor ATP, excluzând Grand Slam-urile.


Cum arată orașul Rio, cu un an înainte de Jocurile Olimpice?
(Râde) Sincer, n-aș putea să vă spun prea multe, pentru că din păcate nu am avut timp să vizitez. Pot să vă spun însă că îmi place foarte mult la Rio, partea în care am stat noi este foarte frumoasă, hotelul – foarte ok, cu plaja alături, dar în oraș nu am apucat să ajung.

Nu ai văzut nici un fel de mascote, afișe?
Nu, sincer, absolut nimic! Cred că nu au început încă să amenajeze pentru Olimpiadă.

Condițiile de securitate sunt speciale acolo?
Da, să știți că s-au îmbunătățit foarte mult, din câte am înțeles securitatea va fi din ce în ce mai ridicată în următoarea perioadă, pentru Jocurile Olimpice.


În 2012, Irina Begu a fost în lotul olimpic al României

Ai avut emoții speciale gândindu-te la Rio 2016, te-ai văzut acolo?
Nu m-am gândit că peste un an acolo va fi Olimpiada. M-am gândit strict la turneul pe care îl jucam.

„Sper într-un viitor apropiat să am și eu un contract sau contracte cu anumite turnee”

Există o legendă a contractelor pe care turneele le au cu jucătorii și jucătoarele de tenis, pe mai mulți ani, care te obligă să revii. Ai astfel de situații în calendarul tău?
Nu. Deocamdată nu am ajuns la un anumit nivel, trebuie să mai urc în clasament sau să am rezultate mai bune în turneele de Grand Slam. Sper într-un viitor apropiat să am și eu un contract sau contracte cu anumite turnee.

Cât de mult trebuie să urci?
Nu știu exact să spun. Știu că turneele de Grand Slam sunt cele mai importante, dacă acolo ai un rezultat, începând cu sferturi de finală, atunci ai șansele acestea. Nu mă gândesc foarte mult la asta, pentru că acum, este mai important este să joc cât mai bine, să am rezultate cât mai bune.


Turul 4 – optimi de finală – este cel mai bun rezultat în turneele de Mare Șlem pentru Irina Begu,la simplu, performanță stabilită la începutul lui 2015, la Australian Open. La dublu, Irina a jucat un sfert de finală, tot la Melbourne, în 2012.


Care este partea plină a paharului când vine vorba despre zilelele astea în plus petrecute acasă? Spune-mi trei lucruri concrete pe care ai profitat și le-ai făcut în pauza forțată la București.
În primul rând, m-am odihnit, am lucrat pe partea de pregătire fizică foarte mult și la partea mentală. Așa că, această pauză forțată, da, consider că a avut și o parte benefică.

De hobby-uri nu te-ai ocupat niciun pic?
Când sunt acasă îmi place să mă relaxez, să merg la un film, să ies cu prietenii, merg destul de des și la teatru, cam asta am făcut în ultima perioadă, însă cel mai mult m-am concentrat pe recuperare, am lucrat în jur de patru ore pe zi, două ore pregătire fizică cu antrenorul meu, apoi merg și la recuperare. Îmi ia ceva timp.

La Indian Wells ai puterea să te uiți? Ar fi fost primul turneu Premier Mandatory la care ai fost cap de serie…
Da, așa este și îmi pare tare rău că nu am putut să joc acolo, este unul dintre turneele mele preferate. Anul trecut pe vremea aceasta jucam turneele de 25.000 din Brazilia și îmi doream tare mult să joc la Indian Wells. A fost un vis al meu să ajung din nou acolo, să joc turneele Mandatory și îmi pare rău că nu am reușit anul acesta, însă mă antrenez acum, sper să încep și cu tenisul de săptămâna următoare (n.r. – săptămâna aceasta, la momentul apariției interviului) și consider că voi deveni și mai puternică pentru următoarele turnee.

„Simt că nu am răbdarea necesară să fiu antrenoare și la final de carieră cred că voi simți nevoia să stau un an sau doi, să mă liniștesc”

Lucrezi de mai bine de un an cu o echipă extrem de complexă și completă. Care dintre segmentele pregătirii te atrage, te interesează, te fascinează – alege ce cuvânt vrei tu, cel mai mult și ar putea reprezenta o opțiune pentru „viața după cariera de jucătoare”?
Încă mă văd jucând cel puțin cinci-șase ani. După ce voi termina cariera de sportivă, îmi doresc să am o familie, copii și după să mă gândesc la ce aș vrea eu să fac. În momentul de față, nu mă văd antrenoare de tenis sau de pregătire fizică. Însă, nu știi niciodată ce-ți rezervă viitorul.

De ce nu te vezi antrenoare?
Simt că nu am răbdarea necesară, apoi, probabil și pentru că, acum, călătorind foarte mult în circuit, mă gândesc că voi simți nevoia când îmi închei cariera să stau acasă un an sau doi, să mă liniștesc. Poate pe urmă, voi încerca, însă acum, nu știu.

Anul ăsta, BRD Năstase Țiriac Trophy, turneul masculin, aniversează 20 de ani. De câte ori ai fost la turneu?
Am ajuns, însă se întâmplă foarte rar în carieră, pentru că în perioada aceea, eu sunt plecată de cele mai multe ori. În 2013 am fost ultima dată, pentru că eram accidentată la umăr. Însă de atunci nu am mai avut ocazia și mi-aș dori nici de data asta să nu merg, pentru că asta ar însemna să fiu în continuare accidentată și chiar nu-mi doresc acest lucru. Sper să revin la Miami!

Când erai mică, ai fost la turneu? Ți-ar fi plăcut să fii copil de mingi?
Sincer, nu am fost niciodată copil de mingi. Nu m-a atras atât de mult, îmi plăcea mult mai mult să fiu pe teren – să joc, sau să stau în tribune, să mă uit la meciuri. Îmi doream mai mult să văd jucătorii, să stau tot timpul la terenuri, să văd cum se antrenează, cum reacționează în anumite situații.

La care dintre turneele de Mare Șlem rămase în 2015, crezi că depășești performanța de la Australian Open?
N-aș putea să vă răspund la întrebarea asta cu certitudine. Imi doresc foarte mult să am un rezultat cât mai bun, să joc cât mai bine, jocul meu să progresez de la zi la zi și atunci când voi fi pregătită voi face rezultate foarte bune.

„Când ies în oraș și mergem să vizităm, prefer să nu am nimic legat de tenis la mine, pentru că asta înseamnă că este ziua mea liberă”

Care sunt obiectele pe care le ai tot timpul in termobag, dincolo de rachete?
Dincolo de rachete, gripuri și așa mai departe… Nu am un obiect anume, nu sunt superstițioasă – de genul „dacă nu am ursulețul acesta, nu pot să joc”. Pentru că am atâtea lucruri de pus – haine, rachete, nu am ceva anume. Nu-mi mai încape.

A fost un oraș sau un moment în care ai simțit nevoia să o iei pe jos de la terenurile de tenis, cu termobagul în spate, ca să vezi orașul cu rachetele la tine, să vizitezi, în loc să iei mașina turneului?
De multe ori mi s-a întâmplat, însă fără termobag! Asta este sigur (râde Irina). Atunci când ies în oraș și mergem să vizităm, prefer să nu am nimic legat de tenis la mine, pentru că asta înseamnă că este ziua mea liberă, orele mele libere. Dacă am antrenament și atunci când am meci, nu se pune problema să vizitezi sau să o iau pe jos. În ziua liberă, când nu sunt foarte obosită, merg, vizitez, vreau să aflu cât mai multe despre acel oraș. Îmi place foarte mult să fac poze, sunt plecată mult și vreau să am amintiri cât mai multe.


Irina Begu, la o ședință foto în București; s-a impus de două ori la dublu, în turneul ITF din capitală – în 2009, alături de Simona Halep, și în 2012, alături de Alize Cornet

De unde sunt fotografiile preferate?
Din vacanțe, apoi, am multe fotografii din Madrid, Roma – am fost într-o mini-vacanță de trei zile și a fost superb. Roma este unul dintre orașele mele preferate.

Jucătoarele au nick-name-uri. Tu nu ai o poreclă. Nu o știe lumea, sau…?
Nu, părinții mă alintă doar „Iri”, dar nu am o poreclă  (zâmbește Irina)

De doi ani, a scăpat de facturile de 20 de milioane la telefon

Cam cât îți vine factura la telefon, pe lună, fiind mereu plecată în altă țară, în toate colțurile lumii?
În urmă cu vreo doi-trei ani, îmi venea foarte mult. Am plătit și 15-20 de milioane, 25, depindea mult de zonă. Dacă sunt în Europa, atunci n-aveam aceste probleme. Dar asta era acum doi-trei ani. Acum, vine factura 2-3 milioane maximum, pentru că există Skype, Viber, Whatt”s App și nu trebuie neapărat să vorbim la telefon.

Cu ce jucător ți-ar plăcea să joci la dublu-mixt? Te gândești să încerci în viitor un turneu de Mare Șlem în proba asta?
Este complicat. Am vorbit la un moment dat cu Florin, chiar anul trecut, la Wimbledon. Dar eu în săptămna a doua eram înscrisă și la Contrexeville (n.r. – turneu ITF câștigat de irina, la capătul unei finale cu principala favorită, Kaia Kanepi, 6-3, 6-4). Atunci am decis să renunțăm, pentru că tabloul de dublu mixt începe doar la finalul primei săptămâni, nu am vrut să îl încurc pe el. Am vrut să joc acel turneu în Franța, în cazul în care ieșeam mai rapid la simplu.

„Dacă nu aș fi făcut tenis, mi-aș fi ales cu siguranță un alt sport, tot sportivă aș fi fost.”

Care este talentul ascuns al Irinei Begu, dincolo de tenis?
Nu știu dacă am un talent ascuns. Nu pictez, nu cânt, nu dansez. Nu știu… consider că dacă nu aș fi făcut tenis, mi-aș fi ales cu siguranță un alt sport, tot sportivă aș fi fost.


Irina Begu, protagonista unei ședințe foto ProSport înainte de JO de la Londra

Spune-mi un lucru despre tine pe care nu îl știu mulți oameni.
Sunt o fată timidă, ambițioasă și cred că alții ar trebui să spună lucruri despre mine, de regulă nu-mi recunosc calitățile.

O pasiune, o întâmplare pe care lumea nu o știe…o trăznaie, o întâmplare haioasă…
Apropo de un talent ascuns (se amuză când se hotărește asupra momentului pe care vrea să îl povestească). Acum un an, eram în Brazilia și era ultimul turneu, cel de la Sao Paulo. La Rio, am avut o cameră de hotel de vreo 30 de metri, am ajuns la Florianopolis, avea 20 de metri. La Campinas, era pe la 10 metri și apoi, am ajuns la Sao Paulo – cinci metri camera! Efectiv, nu aveam loc să ne mișcăm. Deja era a cincea săptămână consecutivă de turneu, nu mai suportam nimic. Eram nervoși, parcă nimic nu mergea, eram și plecați de atâta timp, ne era greu.

Și
Și atunci… în fiecare dimineață, ca să începem ziua bine-dispuși, când mă trezeam, începeam să cânt. Dar nu orice melodie, nu o melodie normală. Eu încercam note înalte (râde în timp ce povestește). Antrenorul îmi bătea, săracul, în perete, mă implora „Doamne, Irina, te rog, oprește-te”… și așa începeam ziua. A rămas o fază memorabilă. Eu le și povestisem cu ceva vreme înainte că profesoara mea de muzică m-a luat la școală în grupa de cor! Mi-au spus toți: „Doamne, cum a făcut profesoara ta de te-a luat în cor, că nu ai voce deloc!”. Și i-am avertizat „ia, să vedeți cum vă cânt în fiecare dimineață”. Cam asta a fost una dintre întâmplările noastre de pe circuit…

Scrisoare din China

A fost un moment în care te-au surprins fanii, anul ăsta?
Am primit foarte multe scrisori, nu doar din România – și din China..

În plic, scrise de mână?
Da, exact așa! Am primit scrisoare din China, cu trei poze cu mine – trebuia să le semnez și să le trimit înapoi, cu autograf. În scrisoare, îmi spunea că este fanul meu, că mă așteaptă oricând în China, că își dorește foarte mult un autograf. Cam așa sunt scrisorile pe care le primim noi. Iar la Fed Cup am primit un ursuleț foarte, foarte frumos. Apoi, deosebit de dragă îmi este o vedere cu poza mea și mesajul „îți mulțumim, Irina” – este de la o fană – Irina Roșca – este foarte atentă cu mine, de fiecare dată îmi scrie să vadă cum mă simt, pe Facebook este foarte activă…

Răspunzi la scrisori?
Da, încerc. Când am timp, se întâmplă mai rar decât aș vrea, e drept, dar răspund.

Care ar fi trei dorințe ale Irinei Begu, care să nu aibă legătură cu tenisul?
Îmi doresc să îmi iau carnetul, (își ia câteva secunde de gândire). Îmi doresc să-mi iau o anumită mașină – am una, dar mi-aș dori alta, un SUV mi-ar plăcea (râde). Și a treia dorință, nu legată de tenis… (alege cu și mai multă grijă)… o vacanță în Bali.

Mulțumesc, Irina, și revenire rapidă!
Să fie! Mulțumesc și eu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama…
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri:
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri: "Ieftin, joacă în România şi este aproape necunoscut publicului larg"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în…
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×